ASOCIATIA LUPTATORILOR DIN TIMISOARA
ARESTATI IN REVOLUTIE

Azi in Timisoara, maine-n toata tara !

Încet, încet, Revoluţia Română din 1989, a ajuns la vârsta majoratului, pregătindu-se acum şi de un important bilanţ, al celor două decenii pentru crucialul eveniment ce dă conţinut şi identitate istoriei noastre recente.

Gândul se îndreaptă acum spre cei 978 de primi, cu adevărat neînfricaţi, luptători ai libertăţii pentru România. Dacă nu erau ei, scandările de foc ,,Libertate!” şi ,,Deşteaptă-te române!” sau ,,Români veniţi cu noi!”, ,,Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!”, ,,Jos comunismul!” şi multe altele, fericit inspirate de acele clipe încinse, de viaţă la maximă ardere de sine, riscau să se piardă în tăciune şi scrum, risipite, doar simple iluzii.

Voi însă sunteţi martorii, personajele pe scena violentă şi atât de riscantă a începutului, a luptei pentru noua Românie de azi, democratică şi europeană. Voi aţi dat visului consistenţă, sunteţi proba vie, cea mai adevărată, că la Timişoara Revoluţia a fost autentică: cu oameni concreţi, care s-au ridicat, au luptat, au suferit, chinuiţi, bătuţi, umiliţi, dar eliberaţi de frici şi spaime, cu certitudinea sacrificiului pentru libertate şi noua democraţie, primii vestitori ai noii Românii.

Voi sunteţi cea mai concretă dovadă de victorie a speranţei pentru România; şi că şi la noi, dacă vrem cu adevărat, iată, se poate!

*

Din cercetările întreprinse la Procuratura Militară, privind latura represivă a muncii procurorilor la Penitenciarul Timişoara în timpul Revoluţiei, se pot desprinde câteva concluzii:
- în strădania de a plăsmui un suport juridic la viitoarea pedeapsă a ,,insurgenţei” , sistemul juridic în ansamblu a păşit, grosolan, în afara cadrului legii;
- au fost reţinuţi abuziv, fără mandat legal, sute şi sute de cetăţeni ce-şi manifestau pentru întâia dată, cu adevărat liber, opiniile ;
- procurorii în general, ca toţi exponenţii cu răspunderi în sfera politicului (activiştii, securiştii, miliţienii, militarii) au fost atinşi de o subită amnezie la componenta represivă a anchetelor de investigare, devenind ,,post factum” umani, cu gesturi în scris, ulterioare, de ,,compasiune” şi chiar, pe alocuri, ,,solidarizare” cu propriile victime;
- din tonalitatea ,,fadă” a enunţurilor privind faptele incriminate, te miri la un moment dat de remarca ,,…Ceauşescu şi regimul său au căzut!” ; după cum erau evaluate faptele, parcă putea, până astăzi, să nici nu cadă…
- se prefigurează deja, în subtextul celor aşternute pe hârtie, adevărul ,,ceţos” al realităţii post-revoluţionare, sub semnul ,,la vremuri noi, tot noi !”

ALTAR 89 este, prin urmare, o memorie instituţionalizată, cu ,,carte de identitate”, cu timp real în calendarul faptelor Revoluţiei; dar şi o contribuţie de încredere la temelia monumentului ,,Speranţa vie a României de azi şi de mâine”.

Arestarea demonstranţilor şi condiţiile de detenţie din timpul evenimentelor din decembrie 1989 de la Timişoara

În decembrie 1989, în România au avut loc evenimente cruciale, care în anumite momente au luat o turnură tragică: a curs sânge, au fost morţi, răniţi, oameni arestaţi şi bătuţi, viaţa multor familii fiind dramatic marcată pentru totdeauna, evenimente care au dus la prăbuşirea dictaturii comuniste. Odată depăşite momentele de tensiune a zilelor dramatice din decembrie 1989 a apărut nevoia de a afla adevărul faptelor petrecute atunci. În perioada post-revoluţionară, deşi s-au constituit nenumărate comisii la nivel central (C.F.S.N., Parlament, Guvern, etc.), rezultatele cercetărilor efectuate şi făcute publice până acum sunt departe de a mulţumi atât curiozitatea legitimă a opiniei publice, cât şi interesul istoric.

Evoluţia de ansamblu a vieţii economico-sociale şi politice din ultimii ani ai regimului ceauşist, evidenţia faptul că România se îndreaptă, inevitabil, spre o explozie socială, momentul declanşării fiind numai o chestiune de timp.

Acţiunile îndreptate împotriva regimului ceauşist s-au intensificat în ultimul deceniu, manifestându-se sub diferite forme, de la exprimarea în diferite cercuri a nemulţumirilor şi răspândirea de înscrisuri, până la greve muncitoreşti aşa cum s-au petrecut lucrurile în 1977 în Valea Jiului sau în 1987 la Braşov. Conducerea de stat pierduse contactul cu realitatea socială şi, fără a avea în vedere adevăratele cauze interne, care imprimaseră populaţiei ţării o stare tensională gata să explodeze, punea exclusiv asemenea manifestări pe seama influenţei unor factori externi.

La sfârşitul anului 1989, Nicolae Ceauşescu, rămas singurul dintre vechii lideri comunişti la putere, a refuzat să accepte ideea schimbării, dominat de sentimentul ce-i fusese inoculat cu grijă, că, prin marea sa personalitate, poate face pe cont propriu o politică planetară, neţinând seama de starea de nemulţumire din interiorul României.

,,Începutul sfârşitului” regimului ceauşist trebuia să fie, după unele opinii, ziua de 14 decembrie 1989 în Iaşul lui Eminescu, când urma să aibă loc o demonstraţie protestatară în Piaţa Unirii din Iaşi sub egida unui ,,Front Popular Român”, dar cum în piaţă fuseseră aduse din vreme importante efective de miliţieni, gărzi patriotice şi pompieri, organizatorii au renunţat fără să reprogrameze acţiunea.

Cu totul altfel stăteau lucrurile la Timişoara, plasată în aria de recepţie optimă a posturilor de radio (,,Europa Liberă”, ,,Vocea Americii”, ,,Deutsche Welle”) şi a televiziunilor naţionale din ţările vecine (Iugoslavia, Ungaria) ale căror emisiuni informative erau axate pe ,,problema românească”. La aceasta se pot adăuga compoziţia etnică a zonei, relaţiile de rudenie cu cetăţeni din ţările Europei Occidentale şi Centrale, tensiunile sociale din rândul populaţiei locale şi atitudinea anticeauşistă a acesteia.

În noiembrie 1989, la Uzinele Mecanice Timişoara (UMT) au fost mai multe încercări de declanşare a unor mitinguri şi greve, care au eşuat. Tensiunile sociale însă au continuat să se amplifice, creând o stare de spirit explozivă, astfel că o chestiune particulară, evacuarea pastorului Lászlò Tökès, a putut constitui ocazia declanşării protestului social.

În vara anului 1989, lui László Tőkés, pastor reformat din Timişoara, datorită unor mai vechi insubordonări ce au culminat cu apariţia la televiziunea naţională maghiară, i s-a intentat un proces de natură religioasă, având la bază refuzul acestuia de a accepta transferul de la Timişoara la Mineu, judeţul Sălaj. În urma procesului intentat de autorităţi, s-a dat o sentinţă de executare silită, termenul legal fiind stabilit pentru 15 decembrie 1989. La acea dată, în semn de solidaritate cu pastorul Tőkés László, mai mulţi enoriaşi reformaţi se adună în linişte în faţa casei parohiale şi bisericii reformate. În orele care vor urma, numărul acestora va creşte, ajungând după-amiaza la „vreo 200 de persoane”. O serie de indivizi dubioşi, în civil, se plimbaseră prin piaţă, iar seara au loc şi primele altercaţii cu lucrătorii aparatului represiv. A doua zi, 16 decembrie, tot mai mulţi timişoreni se opresc în Piaţa Maria, unde se afla casa parohială, pentru a se interesa ce se întâmplă, îngroşând astfel rândurile celor prezenţi. În după-amiaza zilei s-au scandat în Piaţa Maria primele lozinci anticeauşiste şi anticomuniste, iar tramvaiele au fost oprite. Numărul celor prezenţi creşte simţitor, ulterior, demonstranţii se vor împărţi, unele grupuri rămânând pe loc, altele mergând pe străzile Timişoarei, pentru a-i chema pe timişoreni la revoltă. Vor avea loc confruntări cu forţele de ordine în faţa Consiliului Judeţean al P.C.R., şi în alte locuri din Timişoara, fiind operate primele arestări din rândul demonstranţilor. Arestările s-au înmulţit în ziua de 17 decembrie, momentul de apogeu al represiunii, continuând în zilele ce vor urma, principalele puncte în care s-au operat arestări fiind:
• Zona de lângă sediul fostului Comitet Judeţean P.C.R. (actualmente sediul Prefecturii), unde au avut loc arestări în seara de 16 şi în cea de 17 decembrie;
• Zona Piaţa Libertăţii, unde se află sediul Garnizoanei militare; aici au operat arestări mai ales militarii din Garnizoană, între orele 1:00–11:00 din dimineaţa de 17, precum şi în după-amiaza aceleiaşi zile;
• Zona Parcul Central – Catedrală, cu arestări în după-amiaza şi seara de 17 şi în 18 decembrie (după orele 15:00); câteva reţineri s-au făcut şi în dimineaţa de 17 şi de 18, până la orele 11:00;
• Zona de lângă Hotel Continental, cu arestări în dimineaţa de 17 (între orele 2:00–5:00); de asemenea, în după-amiaza şi seara aceleiaşi zile (începând cu orele 13:30);
• Zona Piaţa Operei, cu majoritatea reţinerilor realizate începând cu seara de 16, apoi de-a lungul întregii zile de 17 şi câteva în după-amiaza de 18;
• Zona Piaţa Maria, unde au avut loc arestări începând cu seara de 16 decembrie, continuând apoi în noaptea de 16/17, după care a avut loc o nouă etapă din seara de 17 decembrie până în dimineaţa de 18, ultima arestare fiind cea a lui Soos Zoltan Matei, din data de 18 decembrie, orele 3:00;
• Zona Piaţa 700, cu majoritatea arestărilor efectuate în dimineaţa de 17, între orele 0:00–5:00; o nouă etapă a început în seara de 17, şi a continuat până în dimineaţa de 18; Szekely Mihai Iosif, va fi arestat aici în 19 decembrie, la orele 16:30;
• Strada Piatra Craiului, în apropiere de Restaurantul Cina, cu arestări efectuate cu predominanţă în dimineaţa şi în seara de 17 decembrie; un număr redus de arestări a avut loc şi în seara de 18 decembrie;
• Zona Dacia – Circumvalaţiunii, aici având loc arestări în seara de 16 decembrie şi dimineaţa de 17 decembrie;
• Zona de lângă actualul Spital Louis Ţurcanu, între orele 1:00–4:00, din dimineaţa de 17;
• Zona de lângă Clinicile Noi, în dimineaţa de 17 decembrie, între orele 3:30–6:00;
• Zona Piaţa Iosefin; după câteva arestări în jurul prânzului din ziua de 17 decembrie, a mai urmat o serie în noaptea de 17/18 decembrie; Zabara Grigorie, va fi arestat în 19 decembrie, orele 15.30.

Conform declaraţiilor celor arestaţi în acele zile, autorii arestărilor pot fi grupaţi în patru categorii, care în câteva cazuri au acţionat în combinaţie:
• Indivizi îmbrăcaţi în civil, după toate probabilităţile cadre M.I., care acţionau sub acoperire; unele mărturii îi definesc ca „securişti” sau „miliţieni”;
• Cadre ale M.Ap.N., soldaţi singuri sau comandaţi de ofiţeri;
• Cadre ale M.I., în uniforma specifică, în unele cazuri scutieri;
• Gărzi patriotice, care nu acţionau niciodată singure.

Indivizi în haine civile acţionau în diverse puncte ale oraşului cu maşini (tip Dacia sau ARO), pe care le opreau în dreptul unor demonstranţi izolaţi sau a unor grupuri mici, obligându-i pe aceştia, prin aplicarea forţei (lovituri cu pari de lemn, bastoane de cauciuc, lovituri cu pumnii sau cu picioarele), să urce în autovehicule, pentru a-i duce la Inspectoratul Judeţean de Miliţie sau la Penitenciar. Antochi Ioan, muncitor, a fost arestat în zona „Punctelor Cardinale”, în data de 17 decembrie, orele 03:00– 04:00: „În zona Punctelor Cardinale am fost arestat de către poliţişti (sic!) îmbrăcaţi în civil, am fost lovit, mi s-au spart ochelarii”, declară acesta22.

Soţii Albotă Silvia şi Radu-Cristian, pe atunci studenţi, au fost arestaţi de trei civili (doi dintre civili erau înarmaţi cu câte un par, iar al treilea cu un tub de spray) ce au coborât dintr-un ARO în apropiere de Hotel Continental, în dimineaţa de 17 decembrie, orele 4:00. Cei doi au fost legitimaţi, iar când au aflat că sunt studenţi, au fost forţaţi să intre în acel ARO în care mai erau doi tineri reţinuţi, ambii bătuţi (unul dintre cei trei civili l-a lovit în spate pe Albotă Radu la urcarea în vehicul); cu toţii vor fi duşi la Penitenciar.

Archip Viorel, electrician, a fost arestat pe Bulevardul Leontin Sălăjan (azi Take Ionescu), în seara de 17, orele 22:00, de patru persoane îmbrăcate în haine de piele şi înarmate cu pistoale-mitralieră.

Balint Costel, profesor, a fost arestat de doi civili înarmaţi cu bâte, ce au coborât dintr-un ARO alb lângă Clinicile Noi, în dimineaţa de 17, orele 3:30–4:00. La tentativa de a interveni în favoarea unei tinere ce a fost arestată cu acelaşi prilej, „... sunt imediat corectat cu noi lovituri în cap şi spate. Îmi pierd cunoştinţa...”.

Caloianu Dumitru, de profesie zugrav, a fost arestat de opt-nouă persoane civile (autorul relatării nu-şi aminteşte exact) pe bulevardul Leontin Sălăjan, în dimineaţa de 17, pe la orele 3.00 dimineaţa, fiind dus la sediul Securităţii (în incinta Inspectoratului Judeţean de Miliţie).

Cotos Dionisie, lăcătuş, este unul dintre cei arestaţi de un grup mixt de civili şi militari, postaţi lângă Restaurantul Expres din faţa Catedralei. A fost somat cu armele, lovit, apoi obligat să se întindă pe burtă, pe pavaj, alături de alţi 7-8 oameni, timp de circa două ore, între 15:00–15:30 şi 17:00–17:30. Unul dintre aceştia era Sgondea Stelian, mecanic, arestat la orele 16:30, deci la circa o oră de la reţinerea lui Cotos: „Am fost culcat pe burtă şi lovit în mod bestial în faţă, în cap, în spate până în jurul orei 20”. Feneşanu Nicolae, frizer, la rândul său, a fost arestat în acelaşi loc, pe la orele 18:00. Aflându-se în Piaţa Operei împreună cu un prieten, vede grupul de civili şi militari din faţa restaurantului. Aceştia îi somează să se apropie. Sunt percheziţionaţi, apoi obligaţi să se întindă pe pavaj. După câtva timp au început să fie loviţi cu bastoanele şi picioarele. Toţi cei arestaţi aici au fost transportaţi la Penitenciar.

Dintre arestările efectuate de militari, un număr important s-a făcut în Piaţa Libertăţii, începând cu dimineaţa de 17 decembrie. Erau militari în termen, înarmaţi, conduşi de un ofiţer superior sau un civil. Pe cei reţinuţi îi loveau cu patul armei, cu pumnii sau cu picioarele, în câteva cazuri, au încercat să înfigă baioneta în demonstranţi, în momentul arestării. Arestaţii erau mai ales cei care încercau să ajungă acasă, întorcându-se de la demonstraţiile, soldate de asemenea cu arestări, din zona Circumvalaţiunii - Dacia, din noaptea de 16/17 decembrie. Albina Elena, pensionară, împreună cu fiica sa, Roban Maria, în timp ce treceau prin Piaţa Libertăţii, după ce au reuşit să scape de cordoanele din Piaţa Dacia, au fost arestate de trei soldaţi şi duse la sediul Garnizoanei, pe la orele 3:45, de aici fiind apoi transportate cu o maşină., împreună cu alţi arestaţi, la sediul Miliţiei. În acelaşi loc, cu circa 15–30 de minute mai înainte, fusese arestat de un soldat, Aga Ioan Florin, cântăreţ. Acesta a fost bătut la Garnizoană, de unde a fost şi el dus la Miliţie.

În zona Dacia, soldaţii au operat arestări mai devereme, începând cu seara de 16 decembrie. Regep Codruţa Ileana, operator, a fost arestată la orele 0:00 în data de 17 decembrie. După ce, lângă Piaţa Dacia, soldaţii i-au împrăştiat pe demonstranţi, împreună cu alţi participanţi, Regep Codruţa s-a refugiat în holul unui bloc, unde o locatară le-a deschis uşa, adăpostindu-i înăuntru. După câteva minute soldaţii au bătut în uşă şi au ameninţat că va fi spartă, dacă nu vor deschide. Proprietara a deschis, fiind cu toţii (demonstranţi şi proprietară) traşi afară din apartament de către soldaţi, băgaţi într-un camion şi duşi la Miliţie.

Roşu Florin a fost arestat în apropiere de unitatea militară de pe Calea Lipovei, pe la orele 20:30, în seara de 17, de către un individ înarmat, în haine militare, la colţul străzii Borzeşti cu Calea Lipovei. Acesta, după ce l-a legitimat, a dat ordin la doi soldaţi să-l ducă în incinta unităţii militare. La protestele lui Roşu, unul dintre soldaţi l-a lovit cu patul puştii în partea stângă, lângă rinichi. În timp ce era dus în arest, a văzut că o mulţime de soldaţi trăgeau spre măcelăria de pe Calea Lipovei. Tot drumul către Garnizoană a fost bătut de soldatul care l-a lovit prima dată. În arestul unităţii militare au fost aduse în scurt timp şi alte persoane. Pe la orele 1:00 a venit o dubă a Miliţiei, care i-a dus pe toţi la Penitenciar.

Zorilă Marian, lăcătuş, a fost înconjurat de soldaţi în zona Pieţei 700, pe la orele 2:00–3:00 în dimineaţa de 17 decembrie. Aceştia, apărând de pe toate străduţele lăturalnice, au început să-i lovească pe demonstranţi, printre care se afla şi Zorilă Marian, care şi-a pierdut cunoştinţa, trezindu-se într-o dubă în drum spre Miliţie.

Studentul Bartha Ştefan Dorin a fost arestat în dimineaţa de 17 decembrie, pe la orele 1:00, de o patrulă mixtă formată dintr-un miliţian şi un ofiţer de armată, în dreptul Spitalului Louis Ţurcanu. Acesta, împreună cu un coleg, reuşise să scape din busculada ce avea loc în zona Pieţei 700. Cei doi au fost duşi în incinta Primăriei unde se aflau şi alţi arestaţi. De aici vor fi cu toţii băgaţi în maşini ale Miliţiei şi duşi la Inspectoratul Judeţean.

Miliţienii erau înzestraţi cu bastoane de cauciuc, uneori arme, rareori însoţiţi de câini dresaţi, acţionau în patrule cu maşini de miliţie sau pe jos, uneori în cordoane alături de militari şi civili (barând trecerea la Podul Neptun, sau în Piaţa Operei), fiind deosebit de zeloşi în aplicarea loviturilor asupra celor aflaţi în custodia lor. Inginerul Popa Eugen a fost arestat în zona Podului Neptun (în apropiere de sediul fostului Comitet Judeţean P.C.R.), în seara de 17 decembrie, orele 20:00–20:30, când a dorit să treacă de barajul de militari şi miliţieni care blocau trecerea peste pod. La insistenţele sale, patru miliţieni înalţi şi solizi s-au apropiat şi i-au cerut actele, unul dintre miliţieni acuzându-l că l-ar fi văzut furând din magazine; a început o ploaie de lovituri asupra sa, şi în timp ce era lovit, a fost dus în incinta fostului Comitet Judeţean, unde a fost din nou bătut, pentru ca apoi să fie dus, împreună cu alţi demonstranţi aflaţi în situaţia sa, la Miliţia Judeţeană.

Şuşnea Lavinia, muncitoare, a fost arestată în Piaţa Maria, la orele 2:00 în dimineaţa de 17, în timp ce scanda împreună cu un grup de manifestanţi lozinci anticomuniste. Din câteva maşini Dacia şi dube au coborât civili şi miliţieni. Şuşnea a încercat să fugă, dar a fost prinsă de doi miliţieni tineri, şi lovită cu o bâtă de lemn, urcată într-o Dacie, unde a fost din nou bătută, după care a fost transportată la Miliţie.

Şteţcu Doina a fost arestată, împreună cu soţul său, tot în dimineaţa de 17, la orele 2:00, la staţia PECO de pe Calea Aradului, de nişte miliţieni care i-au bruscat şi urcat într-un ARO al Miliţiei cu care au fost duşi la Miliţia Judeţeană.

Florea Gheorghe, sudor, a fost arestat în apropierea restaurantului Sinaia în seara de 17, la orele 22:00, de un grup de miliţieni care s-au purtat extrem de dur: „m-au bătut, lăsându-mă inconştient; revenindu-mi m-am trezit într-un ARO al miliţiei; la un moment dat, ARO a oprit lângă o dubă a miliţiei, fiind aruncat în dubă unde erau zeci de corpuri, fiind păziţi de miliţieni înarmaţi cu pistoale mitralieră, bastoane de cauciuc şi câini. Fiind culcaţi cu faţa în jos, au început să ne lovească cu patul armei şi cu bastoanele. Fiind loviţi cu furie de un sergent major, m-am ridicat şi i-am spus de ce ne loveşte ca pe nişte animale, la care tovarăşul sergent major a zis că mă omoară, lovindu-mă cu furie, dar norocul meu a fost că a intervenit un plutonier major care i-a ordonat să înceteze”. Maşina i-a dus pe arestaţi la Penitenciar.

Unităţile de penitenciare, potrivit Decretului nr. 121/1978, erau îndrituite (cităm):
a) să organizeze locurile de deţinere şi să asigure executarea pedepsei cu închisoarea şi a măsurii arestării preventive;
b) să asigure reeducarea persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii, prin muncă şi activităţi politico-educative şi culturale, pentru ca acestea să devină utile societăţii;
c) să organizeze educarea minorilor internaţi, conform legii, în şcoli speciale de muncă şi reeducare, prin calificare profesională, folosirea la activităţi productive, completarea studiilor de cultură generală şi activităţi cu caracter cultural - educativ;
d) să organizeze activitatea de producţie în întreprinderile economice speciale, din subordinea Ministerului de Interne.

Coca Ioan, ospătar, în zona dintre Cinema Capitol şi Catedrală (în apropierea căreia se află sediul Primăriei), în dimineaţa de 17, orele 4:00, a fost somat de un ofiţer de armată, şi, bruscându-l, l-a condus la un ARO. Aici aşteptau trei miliţieni, care, lovindu-l, l-au urcat în maşină. În interior se mai aflau alte persoane arestate, culcate pe burtă. Au fost cu toţii duşi la Inspectoratul Judeţean de Miliţie51.

Abrihan Ioan, şofer, în timp ce se deplasa spre casă trecând prin Piaţa Libertăţii, în data de 17 decembrie, orele 3:00–3:30, a fost arestat de o patrulă formată din patru miliţieni, care l-au dus la Garnizoana militară, împreună cu alte persoane arestate cu acelaşi prilej. După circa două ore au fost urcaţi într-o maşină militară şi duşi la Inspectoratul Judeţean de Miliţie.

După cum reiese din declaraţii, arestaţii fie erau duşi direct la Miliţie sau Penitenciar, fie în alte locaţii temporare (arestul Garnizoanei din Piaţa Libertăţii, al unităţii militare din Calea Lipovei, holul Primăriei ori a Comitetului Judeţean de Partid). În final, arestaţii ajungeau la Penitenciar, după un tranzit pe la Miliţia Judeţeană. În ambele locuri erau anchetaţi după metode de cele mai multe ori barbare, însoţite de bătăi şi ameninţări (se observă, din declaraţiile arestaţilor, o diferenţă clară între tratamentul aplicat acestora la Miliţie în comparaţie cu cel aplicat la Penitenciar: dacă la Miliţie toţi arestaţii, fără excepţie, au fost bătuţi, la Penitenciar bătăile sunt cazuri aproape speciale, dar, aici arestaţii vor fi ameninţaţi cu închisoarea pe viaţă sau cu moartea, iar femeile cu violul).

Archip Viorel, arestat de câţiva civili în seara de 17 pe Bulevardul Leontin Sălăjan, a fost dus la Miliţie, fiind lovit de-a lungul drumului. A fost introdus în curtea Miliţiei Judeţene, unde a fost culcat pe burtă, alături de alţi arestaţi, fiind cu toţii bătuţi de soldaţi. Apoi au fost duşi în beci, luându-li-se obiectele ce le aveau asupra lor. A fost băgat într-o celulă unde se mai aflau în jur de opt persoane ce stăteau cu faţa pe beton. A fost pus şi el în aceeaşi poziţie. La un moment dat, Archip s-a întors pe spate, iar miliţianul care se găsea în faţa celulei a intrat şi a început să-l bată. Pe la orele 3:00 au fost scoşi şi băgaţi într-o maşină împreună cu circa 80 de persoane. Până la intrarea în maşină s-a format un cordon de vreo 20-25 m de soldaţi şi miliţieni care i-au bătut pe arestaţii ce erau obligaţi să treacă prin mijlocul acestuia. Maşina i-a dus la Penitenciar.

După arestarea sa din dimineaţa de 17, Costel Balint a fost dus cu un ARO la sediul Securităţii, fiind târât pe nişte scări într-o încăpere mică. Pe drum, miliţieni şi securişti în civil l-au lovit. Îşi pierde cunoştinţa, trezindu-se într-o cămăruţă, culcat pe spate şi plin de sânge. Era o celulă, în care mai erau în jur de 50 de persoane de toate vârstele. Ulterior au mai fost aduşi în celulă alţi arestaţi, toţi fiind bătuţi. După un timp apare un civil înarmat cu un par, care i-a chestionat pe arestaţi de ce au ieşit noaptea pe stradă şi ce au vrut. Balint îi spune că el este ilegal arestat şi drept răspuns primeşte un pumn în gură, care îi sparge un dinte. Este dus apoi de un tip, îmbrăcat într-un halat albastru, într-o cămăruţă, unde este verificat corporal. Pentru că avea asupra lui o casetă audio, primeşte din nou o ploaie de lovituri. I se iau apoi datele din buletin şi e dus într-o altă celulă, unde se mai aflau circa 60 de persoane bătute. Printre ele un individ care susţinea că este subofiţer şi care dorea să vorbească cu căpitanul Miliţiei, neacordându-i-se, însă, atenţie. După o vreme sunt scoşi în curte, pentru a fi triaţi (bărbaţi, femei, copii). În acest timp sunt din nou bătuţi cu picioarele şi bastoanele. Pe ciment era un om culcat pe spate, plin de sânge, horcăind. Este băgat într-o maşină şi dus undeva. Ceilalţi arestaţi sunt ameninţaţi cu ani grei de închisoare. La puţin timp, împreună cu alte 60 de persoane, Balint este urcat într-o dubă şi dus la Penitenciar. În aceeaşi maşină este băgat şi un cerşetor cu ambele picioare tăiate de la genunchi, pe care Balint îl ajută să urce. Probabil că şi acela atentase la valorile societăţii socialiste.

Bartha Ştefan Dorin, arestat lângă Spitalul Louis Ţurcanu în noaptea de 16/17 şi bătut iniţial în incinta Primăriei de subofiţeri de Miliţie, a fost dus apoi, alături de alţi arestaţi, la Miliţia Judeţeană, unde au fost culcaţi pe burtă şi „cu bastoane, cu bucăţi mari de lemne ne-au lovit peste spate”. Au fost introduşi apoi în beci, într-o celulă de 4/5 m aproape 50 de oameni, numai bărbaţi. Au fost ţinuţi acolo de la orele 3:30 la 5:30. La orele 5:30 au fost scoşi în curte, unde au aşteptat până la 7:30 maşinile care i-au dus la Penitenciar.

Aceleaşi imagini ne dezvăluie Caloianu Dumitru, dus la Securitate, băgat într-o cameră şi bătut cu o coadă de târnăcop până a leşinat. Când s-a trezit era într-o cameră cu alte 50–60 de persoane arestate. Pe la orele 7:00 în dimineaţa de 17 au fost băgaţi într-o maşină şi duşi la Penitenciar.

Deaconu Sorin Ioan este unul din mai puţinele exemple de arestaţi care a fost ţinut până la eliberare la Miliţia Judeţeană. El a fost arestat de doi civili în incinta Întreprinderii Electrometal, unde lucra, în după-amiaza de 18 decembrie, după ce în 17 participase la demonstraţii şi refuzase să facă parte din gărzile patriotice formate la nivel de întreprindere şi trimise în centrul Timişoarei să ajute la „menţinerea ordinii”. A fost dus cu o maşină la sediul Securităţii, băgat într-o sală şi pus să aştepte. După circa 3 ore a ieşit, întrebându-l pe ofiţerul de serviciu dacă trebuie să mai stea. Pe hol mai erau nişte ofiţeri de securitate şi doi civili, dintre care unul era Radu Tinu. Acesta din urmă l-a întrebat cum îl cheamă şi auzind, i-a spus: „Tu eşti inginerul de la Electrometal care în 1987 ai organizat manifestaţia de la 1 decembrie şi azi dimineaţă ai fost în Complexul Studenţesc să instigi studenţii”. Apoi a ordonat unui civil să îl bage în beci. Civilul respectiv „m-a luat la o serie de lovituri cu picioarele şi cu patul armei” împingându-l spre curtea interioară, de unde a fost condus spre o altă uşă: „când să intru pe uşă am fost întâmpinat cu o serie de pumni în faţă şi bastoane de cauciuc peste cap”. S-a întors spre curte, în încercarea de a scăpa de lovituri, dar civilul a chemat un grup de militari în termen, spunându-le să aibă „grijă” de el. „Aceştia au început să mă lovească sălbatic cu bocancii, loviturile continuând şi după ce am căzut la pământ, timp de un minut”. A fost apoi împins la uşa beciului, „unde m-au luat în primire miliţienii de la arest şi care m-au lovit cu pumnii, picioarele, bâte şi bastoane de cauciuc”. I s-au luat toate obiectele personale, după care a fost băgat într-o celulă, unde mai erau 22 de persoane, între 16–70 de ani, toate culcate cu burta pe pământ, fiecare având pe faţă sau pe corp urmele loviturilor primite. Au fost eliberaţi în data de 20, la orele 23:00. Până atunci nimeni nu s-a mai interesat de ei. Doar câţiva au mai fost duşi la interogatoriu, de unde se întorceau bătuţi. În timpul cât au fost închişi au primit mâncare o singură dată, o ciorbă „oribilă” de peşte şi o bucată de pâine. Înainte de a fi eliberaţi, au venit în celulă trei civili, care le-au spus cu seninătate că au fost arestaţi din greşeală şi că vor fi duşi în cartierele în care locuiesc, dar să nu mai iasă în stradă.

Rancz Rudolf, pe atunci în vârstă de numai 13 ani, a fost arestat în noaptea de 16/17 lângă Primărie, împreună cu tatăl său. După ce au fost reţinuţi în holul Primăriei vreo două ore împreună cu alţi demonstranţi, fiind bătuţi între timp, a venit o dubă care i-a dus la Miliţia Judeţeană. La coborârea din maşină s-a format un cordon de civili cu bâte şi bastoane de cauciuc, care i-au bătut pe arestaţi până au ajuns la celule. Au fost ţinuţi acolo până dimineaţa, când au fost duşi în curte, unde un individ le-a spus că vor fi duşi la Penitenciar.

Suciu Gabriela Maria a fost arestată în data de 17, pe la orele 3:00 împreună cu câţiva prieteni, cu care luase parte la manifestaţii. Au fost duşi la Miliţie şi băgaţi în beciuri. La uşă era un individ cu un baston, care-i lovea pe toţi cei care intrau. În beci cei mai mulţi erau bătuţi şi desfiguraţi. Până li s-au luat numele şi adresele, au fost ţinuţi în genunchi cu faţa la perete, neavând voie să se mişte. Au fost duşi apoi în alte celule. Dimineaţa au fost duşi la Penitenciar cu dube ale Miliţiei.

Şuşnea Lavinia, reţinută în Piaţa Maria, pe la orele 2:00 din dimineaţa de 17, a fost dusă la Miliţie, şi acuzată că ar fi furat din magazinele sparte. I-au fost arătate într-un colţ boxe, aparate TV, casetofoane, etc. Arestaţii au fost duşi apoi într-o încăpere, până acolo fiind din nou loviţi fără încetare. În încăperea respectivă au fost obligaţi să stea în genunchi, cu mâinile la ceafă şi faţa la perete. Laviniei Şuşnea i s-a făcut rău şi i s-a permis să vomeze şi să stea pe scaun. Apoi au fost duşi în celule, unde au stat până pe la orele 11:00–12:00, când au fost transportaţi la Penitenciar.

La Penitenciar, Laviniei Şuşnea i s-au luat obiectele ce le avea asupra sa, fiind băgată apoi împreună cu alte 30 de femei într-o celulă cu 15 paturi. În celulă era şi o fetiţă de 13 ani care a fost eliberată luni, 18 decembrie. În fiecare dimineaţă erau numărate cu faţa la perete, în ordine descrescătoare. Miercuri dimineaţa (în data de 20) femeile din celulă au hotărât să refuze mâncarea. La un moment dat, în curte a fost adusă o dubă albă, care a fost lăsată cu motorul aprins pentru a acoperi zgomotele de afară. Spre seară li s-a spus că vor fi lăsate să plece.

Balint Costel, alături de alţi arestaţi, a fost dus în celula 56 a Penitenciarului. Pe la orele 17 se aud împuşcături de afară. Arestaţii sunt speriaţi la început, crezând că vin din curtea închisorii, unde arestaţii ar fi împuşcaţi.

În celulă Balint recunoaşte doi tineri pe care i-a văzut spărgând vitrine şi semaforul de la Regionala C.F.R. din Piaţa Maria. Se preface că nu îi cunoaşte. În acele momente, povesteşte Balint, fiecare arestat căuta un alibi, nimeni nu voia să recunoască că a participat la manifestaţii. Pe la orele 13:30 este scos în curte pentru a-şi aştepta rândul la anchetă. A stat până seara, dar nu a ajuns la interogatoriu. Este din nou dus în celulă. Între timp, sosesc noi arestaţi, ajungându-se la un număr de circa 200 într-o celulă de 80 de paturi. Noii veniţi erau răniţi, cu coaste rupte, unii împuşcaţi şi cu gloanţele încă în trup. Seara, mergând la baie, Balint constată că urinează sânge de la lovitura de par luată la arestare. Pe la orele 21:00 este adus un nou lot, avându-l în frunte pe Ioji, un veteran al puşcăriilor. Acesta se proclamă şeful celulei, gardienii care îl cunoşteau „confirmându-l în funcţie”. Merge din nou la toaletă, unde vede un tânăr care încerca să-şi panseze umărul împuşcat. Glontele era încă în os, dar tânărul nu voia să se afle că e rănit. Balint îl ajută să se panseze. Luni au fost eliberaţi minorii, eveniment ce a fost folosit de ceilalţi pentru a trimite bilete celor de acasă. Marţi, în 19 decembrie, ajunge şi Balint să fie anchetat, fiind introdus într-o sală mică, unde se aflau 5–6 anchetatori. Este întrebat de un procuror de ce a ieşit în stradă şi ce lozinci a strigat. Spune o poveste inventată, că e arestat ilegal, că nu a fost la demonstraţii. Unul dintre anchetatori îi spune că „nu merge” cu poveşti şi să-i spună de ce „a dat foc la maşină”. La acest cuvânt, Balint îşi aminteşte de momentul când nişte indivizi au dat foc la un ARO din faţa Regionalei C.F.R. Era convins că s-a filmat acest fapt, însă el nu se implicase în incendiu, ci fusese doar spectator. Nu recunoaşte şi este pălmuit. Este numit „ungur împuţit” şi i se spune că va fi împuşcat pentru sabotaj. Balint răspunde că este român ortodox cu nume maghiarizat. Refuză să semneze declaraţia scrisă de anchetatori, ceea ce are ca urmare o nouă serie de lovituri din partea paznicului care îl însoţea. Este dus din nou în celulă, iar pe drum aude că sosiseră procurori militari de la Bucureşti. Toată noaptea următoare două maşini au stat cu motorul aprins în curte, pentru a nu fi auzite ţipetele celor bătuţi la anchetă, ne spune Balint. Pe la orele 22:00, s-au făcut tabele cu arestaţii, în ordine alfabetică, care cuprindeau: nume, prenume, locul de muncă, domiciliul, apartenenţa politică, religia, naţionalitatea. Miercuri, 20 decembrie, pe la orele 10:00–11:00, primii 10 deţinuţi sunt scoşi din celule. Spre seară un individ civil, foarte docil, spune arestaţilor că vor fi eliberaţi în acea seară 14 grupuri. Oamenii sunt speriaţi, crezând că vor fi împuşcaţi.

Şi lui Bartha Ştefan Dorin la Penitenciar i s-au luat toate obiectele, fiind dus împreună cu alţi arestaţi „într-un fel de club al Penitenciarului”, unde au fost înregistraţi şi percheziţionaţi. Pe la orele 18:00 în ziua de 17, au fost duşi în celule, Bartha, împreună cu colegul cu care fusese arestat, ajungând în celula 56. Au primit în prima seară o mâncare ordinară, pe care cu greu au putut să o mănânce. La orele 21:00 s-a stins becul mare din celulă, rămânând lumina de control. Tot în acea seară a fost adus un tânăr rănit la braţul stâng, căruia un student la Medicină i-a acordat primul ajutor. Marţi dimineaţa, în 19, au fost chemaţi în grupuri mici la interogatoriu. Un individ civil alegea pe cei care urmau să meargă la interogatoriu. Spre seară i-a venit şi lui Bartha rândul la interogatoriu. Unii procurori îşi băteau anchetaţii, însă cel care l-a anchetat pe Bartha nu a folosit forţa. A semnat o declaraţie scrisă de procuror în care se menţionau exact lucrurile relatate de anchetat. În dimineaţa de 20, primii cinci din celulă, în ordine alfabetică, au fost chemaţi afară şi n-au mai revenit, fiind probabil eliberaţi.

Cazacu Florin avea 15 ani în timpul acelor evenimente. Acesta, la fel ca şi ceilalţi minori, a fost eliberat mai repede decât ceilalţi arestaţi, în seara de 18 decembrie. Ca alţi arestaţi, şi el ne spune că la Penitenciar li s-au luat toate obiectele, fiind apoi duşi în celule. În celula sa erau 16 persoane la 4 paturi. Mâncare li s-a dat rar şi puţin. Pe la orele 17:00, în data de 17, a fost dus la interogatoriu. Au fost băgaţi mai mulţi într-o sală, fiecare singur în câte o bancă. Lângă Cazacu s-a pus un procuror, care l-a anchetat. În data de 18, pe la orele 21:00, au fost duşi toţi minorii într-o sală unde s-a auzit strigat de directorul de la Liceul Azur, unde Cazacu era elev. Directorul i-a scos din Penitenciar pe elevii de la Liceul Azur.

Ciataraş Ioan Dan, a fost dus cu un ARO de la Miliţie la Penitenciar. Aici a fost preluat de lucrători ai Miliţiei, care i-au bătut pe el şi pe ceilalţi arestaţi din acel lot cu bastoane. Apoi au fost „dezbrăcaţi până la piele, să vadă dacă nu deţinem anumite lucruri pe noi. Pe moment am observat că corpurile noastre erau pline de vânătăi, după care (miliţienii – n.n.) au început să-şi bată joc de noi spunând: «cine v-a vopsit»”. În continuare, au fost anchetaţi de doi procurori care nu erau din oraş, într-o sală mare unde se afla foarte multă lume de toate vârstele. După anchetare au fost duşi într-o celulă cu încă 5 persoane arestate. Cât a stat în celulă, de trei ori i-au fost luate datele de către diverşi lucrători ai Miliţiei. În seara de 20, la ordinul unui colonel, spune Ciataraş, au fost eliberaţi.

Szallos Ioan la Penitenciar a fost băgat într-o celulă cu circa 175 de persoane, revenind 2–3 persoane la un pat. Până în 20 decembrie, orele 20:00, când a fost eliberat, a fost anchetat de 2–3 ori. Arestaţii erau trecuţi prin faţa unei camere de luat vederi şi de fiecare dată 4–5 persoane erau scoase pentru a nu mai fi aduse înapoi. Aceştia erau fie unguri, fie studenţi din anii IV sau V.

Archip Viorel este un caz mai special. El a fost dus de la Miliţie la Penitenciar în dimineaţa de 18, pentru a fi readus la Miliţie după două zile. La Penitenciar a fost introdus, alături de alţi arestaţi, într-o sală unde au dat declaraţii, iar apoi într-o celulă cu 90 de paturi şi arestaţi în jur de 140. Cât timp a stat la Penitenciar i s-au luat declaraţii zilnic. În ziua de 20, pe la orele 7:00, a fost scos în curte împreună cu încă câţiva şi duşi la Miliţie, fiind băgaţi 16 arestaţi într-o celulă cu 8 paturi. În acea celulă erau numai arestaţi al căror nume începea cu litera A. Pe la orele 9:00 a fost dus să dea o declaraţie. A fost ţinut într-un birou până la orele 14:00. În acest timp l-a întrebat pe cel care i-a luat declaraţia dacă e vreo şansă să scape. I s-a răspuns că, după cum se aude în oraş, s-ar putea să scape. A fost dus din nou în celulă, unde a stat până la orele 23:00, când au fost deschise celulele, spunându-li-se că s-a constatat că nu sunt vinovaţi şi că sunt liberi.

În cursul zilei de 20, începând cu după-amiaza, până seara, au fost eliberaţi majoritatea arestaţilor. Unii au fost duşi cu maşinile în Piaţa Libertăţii, unde erau aşteptaţi de manifestanţi, cum s-a întâmplat cu Antochi Ioan sau Bartha Ştefan Dorin, sau li s-au pus la dispoziţie maşini, pentru a fi duşi direct acasă, cum a fost cazul lui Archip Viorel, ori au fost duşi la fostul sediu al Comitetului Judeţean P.C.R. (situaţia lui Balint Costel, a Adrianei Lucreţia Pîrvan, sau Roşu Florin), ori au fost lăsaţi de maşinile Penitenciarului în diverse puncte ale Timişoarei: de pildă, Dan Daniel Remus a fost lăsat la „Punctele Cardinale”, Fekete Paula la capătul bulevardului Leontin Sălăjan, Rancz Ioan lângă Fabrica de Ciorapi, Roşu Mirela lângă depoul de tramvaie etc.

O mică parte a arestaţilor au rămas în arestul Miliţiei până în data de 22 decembrie, după fuga lui Ceauşescu.

După cum reiese din cele de mai sus, politica autorităţilor comuniste a fost de reprimare dură a manifestaţiilor de nemulţumire ale locuitorilor Timişoarei. Dacă în prima zi, 16 decembrie, singurele metode de reprimare au fost dispersarea manifestanţilor cu ajutorul tunurilor de apă şi intervenţia trupelor M.I. şi M.Ap.N., înarmate cu bastoane şi bâte, precum şi arestarea demonstranţilor, începând din 17 decembrie s-a ordonat să se tragă în cei aflaţi în stradă. În paralel, arestările au continuat, atât în 17, cât şi în 18 şi 19 decembrie. Bătaia a constituit tratamentul predilect aplicat de autorităţi celor arestaţi. Dacă iniţial, la arestare, Garnizoană, unitatea militară de pe Calea Lipovei, Comitetul Judeţean P.C.R., Primărie, şi chiar, în primele zile, la Miliţie, bătaia a fost aplicată doar din nevoia sadică a autorităţilor de a „pedepsi” pe curajoşi, în timpul interogatoriilor luate arestaţilor s-a încercat justificarea arestărilor prin „spargerile” şi „furturile” comise de manifestanţi. În acest scop, unei mari părţi a celor arestaţi li s-a pus în vedere să semneze declaraţii în care să „recunoască” aceste acţiuni, mulţi dintre ei fiind loviţi la refuzul de a semna aceste declaraţii. Din aceste fapte ar părea că se dorea intentarea unor procese unei părţi a celor arestaţi. După câte se pare, ordinul de arestare a fost dat de autorităţile comuniste locale fără a se gândi la legitimitatea acestui act, chiar şi conform legilor aflate atunci în vigoare. A urmat încercarea de a justifica aceste arestări prin aceea că cei arestaţi ar fi furat din magazine. Era uşor de folosit această „scuză”, cu atât mai mult cu cât, încă din momentele de început ale revoltei, au existat elemente care au fost văzute de manifestanţi că spărgeau magazine şi furau din ele. Nu trebuie uitat nici faptul că Ceauşescu, în cuvântarea de la televiziunea naţională, din seara de 20 decembrie, a vorbit despre distrugerea şi jefuirea unor serii de clădiri publice şi magazine. S-a hotărât apoi chiar înscenarea unor spargeri, pentru a justifica, începând cu 17 decembrie, arestările şi, eventual, chiar ordinul de a se trage în manifestanţi. Aducem ca dovadă cele relatate de Paula Fekete, arestată în seara de 17 decembrie, în spatele Primăriei, de doi civili care spărgeau magazinele din Piaţa Operei.

În data de 20 decembrie, dându-şi seama că întinderea în toată ţara a revoltei este o problemă de timp, autorităţile, în faţa zecilor de mii de manifestanţi, au fost nevoite să elibereze arestaţii din Penitenciar. O parte a celor reţinuţi la Miliţie nu au fost eliberaţi decât în 22 decembrie, în încercarea de a se găsi măcar câţiva „ţapi ispăşitori”.

Referitor la persoanele arestate la Timişoara, la 22 august 1994, Procuratura Militară din Timişoara a comunicat că în perioada 16–22 decembrie 1989 au fost reţinute 978 persoane, dintre care 944 în Penitenciarul Timişoara, 33 în arestul Inspectoratului de Miliţie şi o persoană în arestul Garnizoanei.

În evidenţa Ministerului de Interne se aflau 832 persoane reţinute în intervalul 16–19 decembrie: bărbaţi–700, femei–132. Pe naţionalităţi: 716 români, 82 maghiari, 18 germani, 4 sârbi, 2 slovaci, 1 evreu, 8 alte naţionalităţi.

Ca şi vârstă 467 aveau între 18 şi 25 ani, 224 între 25 şi 35 ani, 98 între 35 şi 40 ani, 43 peste 45 ani.

Profesional, 335 erau muncitori, 86 studenţi, 2 cadre didactice, 19 ingineri, 4 subingineri, 1 arhitect, 1 medic, 19 funcţionari, 19 pensionari, 19 femei casnice, 2 militari în termen, 29 fără ocupaţie, 116 alte categorii. Restul arestaţilor, în jur de 150, au fost minori. Conform apartenenţei politice 53 erau membri P.C.R., 413 membri U.T.C., 366 neîncadraţi politic.

17 ani de la Revoluţie

Au trecut 17 ani de la Revoluţie, mulţi au uitat cum era în comunism, iar tinerii care azi sunt pe băncile şcolilor nici n-au trăit acea perioadă. Pentru noi, cei care am trăit comunismul şi mai ales zilele revoluţiei din decembrie 1989, aceste întâmplări nu vor fi uitate niciodată.

Decembrie 1989 este luna în care românii au arătat lumii întregi că nu sunt o simplă populaţie, ci o naţiune demnă şi iubitoare de libertate. Libertate pentru care sute de mii de oameni au ieşit în stradă, deşi ştiau că se trăsese şi că unii căzuseră ucişi de gloanţe. Este unul din momentele astrale ale istoriei, când oameni obişnuiţi, preocupaţi până atunci mai ales de problemele existenţei de zi cu zi, au lăsat deoparte grijile mărunte ale vieţii pentru a se pune în slujba unui ideal comun− o Românie liberă!

Nu poate fi considerat român cel care ar fi rămas indiferent la vestea că semeni ai noştri au fost răpuşi de gloanţele dictaturii. Regimul comunist însuşi era conştient de lipsa de justificare a represiunii, iar printre primele sale griji a fost aceea de a ascunde restului ţării faptele petrecute la Timişoara. Ziarul local ,,Drapelul Roşu” din acea vreme vorbea despre îndeplinirea sarcinilor de producţie, dar nu şi despre morţii şi răniţii care apăruseră în oraş, rezultat al politicii Partidului Comunist Român.

Căderea dictaturii a fost, pentru majoritatea covârşitoare a românilor, momentul unor mari speranţe. Oameni necunoscuţi se îmbrăţişau între ei, pe feţele tuturor se citea bucuria. Simţământul de frăţietate care domnea între oameni nu va putea fi uitat de nimeni dintre cei care au trăit acele momente.

Pentru membrii Asociaţiei ALTAR, căderea dictaturii lui Ceauşescu a însemnat şi o asigurare că am scăpat de puşcărie. Chiar dacă, sub presiunea străzii, majoritatea timişorenilor arestaţi în revoluţie fuseseră eliberaţi în 20 decembrie 1989, nu puteam fi siguri că, după ce Ceauşescu ar fi izbutit să potolească mişcarea populară, nu am fi fost din arestaţi şi chiar executaţi!

Nu toate nădejdile din 1989 s-au realizat, diversiunile de toate felurile au spulberat unitatea din decembrie mai repede decât ne-am închipuit că e posibil. Manipularea oamenilor, crearea de diviziuni artificiale în societate, a fost deliberat folosită de unii politicieni pentru a-şi consolida puterea politică.

Persoanele vinovate de crimele din decembrie 1989 sunt cele care au creat diversiunile post-revoluţionare, ca să facă uitate propriile vinovăţii. Recent, din ,,Jurnalul Naţional” din 9 decembrie 2006, am aflat că o nouă propunere de amnistiere a crimelor din decembrie 1989 a ajuns pe masa ministrului apărării. Credem însă că perioada în care ucigaşii din 1989 aveau protecţie politică la conducerea ţării s-a sfârşit şi asemenea demers nu va avea izbândă.

Asociaţia ALTAR şi-a propus să continue idealurile democratice ale revoluţiei din 1989. Membrii noştrii au fost în primele rânduri ale luptei pentru libertate din decembrie 1989, iar după aceea au fost prezenţi în mişcările de stradă post-revoluţionare în care se protesta împotriva mineriadelor, a ascunderii adevărului despre revoluţie, a tendinţelor antidemocratice care s-au manifestat uneori. Sperăm că aceste tendinţe antidemocratice sunt de domeniul trecutului, iar idealurile pentru care am luptat atunci, anume libertatea, în toate formele sale (a cuvântului, a presei, economică, de călătorie) va rămâne în veci o caracterisică a societăţii româneşti.

Ca o componentă a societăţii civile, asociaţia ALTAR va lupta mereu pentru păstrarea cuceririlor revoluţiei din 1989. Ne închinăm în faţa celor care şi-au dat viaţa pentru ca noi să fim azi liberi, iar jertfa lor ne obligă să veghem la păstrarea idealurilor de atunci.

Virgil Hosu, preşedintele Asociaţiei de Revoluţionari ALTAR

Nu avem voie să uităm...

Revoluţia din Decembrie 1989 a izbucnit împotriva regimului comunist şi a dictaturii ceauşiste, pentru recâştigarea drepturilor fundamentale ale omului şi construirea unei societăţi democratice care să garanteze respectarea acestor drepturi.

Cei care au avut curajul să demonstreze pe străzi sub ameninţarea armelor şi au cerut răsturnarea sistemului diabolic construit în 50 de ani de comunism, au fost tinerii Timişoarei. Ei au scandat fără frică: ,,Jos comunismul!”, ,,Libertate!”, ,,Jos Ceauşescu!”, ,,Noi suntem poporul!”, ,,Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!”.

Timp de 6 zile timişorenii au luptat singuri împotriva aparatului de represiune comunist. În faţa gloanţelor, timişorenii nu au încetat să spere, au învins teama, având un singur crez: acela de a fi liberi şi demni, mulţi plătind pentru aceasta cu viaţa. În urma reprimării demonstraţiilor, pe străzile Timişoarei au murit 112 persoane, 392 au fost rănite iar peste 850 arestate în Penitenciarul Popa Şapcă.

Pentru a cinsti memoria eroilor căzuţi pentru libertate şi dreptate, avem cu toţii datoria de onoare de a transmite crezul lor noilor generaţii, garantând astfel viitorul democraţiei cucerite prin atâtea sacrificii.

Să păstrăm veşnic vie amintirea celor care au plătiti cu viaţa libertatea noastră... Sunt prietenii noştri, copiii sau fraţii noştri, toţi fiii Timişoarei dintotdeauna demne dar astăzi în sfârşit libere, fiii noii Românii europene!

Nu avem voie să-i uităm...

Consiliul de conducere al Asociaţiei ,,ALTAR 1989”


 × 

In atentia membrilor asociatiei ALTAR 1989

Persoanele arestate la Revolutia din Decembrie 1989 sunt scutite de impozitul auto conform legii 227 / 2015
Pentru scutirea de impozit pe locuinta, trebuie depusa o noua cerere la Primarie